echoes.

photo bylemonlemonlemon.deviantart.com/

- Mi-a căzut o lacrimă chiar în palma ta. Din greşeală, n-am avut niciodată intenţii de a mă incrimina.

- Îţi explici mult prea mult existenţa, fiecare gest şi fiecare decizie pe care, îmi dau seama, nu o iei tu.

- Nu mă cunoşti, nu-i aşa? Nu ai auzit de mine, nu m-ai citit?

- Nu ştiu să citesc şi nu aud decât ceea ce îmi doresc. Cuvintele sunt filtrate până să ajungă să fie auzite şi interpretate.

- Îţi plac cuvintele?

- De ce ai crede asta?

- Ai spus că le filtrezi până să le primeşti, până să le faci ale tale. Şi cred că doar cu ceea ce ne place suntem prudenţi.

- Prostuţule, nu sunt prudentă; iar cuvintele nu aparţin nimănui, doar lor însele. Nu-mi plac cuvintele, dacă asta te interesează, mă dirijează cu sensurile lor, îmi blochează câteodată respiraţia, în funcţie de vocea care le pronunţă.

- Acum singura prostuţă eşti tu; nu cuvintele te blochează, ci acea voce care le pronunţă. Vocile sunt cele care te doboară, persoanele acelea care stau ori în faţa ta, ori în spatele unui paravan şi îţi adresează diferite cuvinte te fac să fii confuză. Nu pretind să mă crezi, doar să te gândeşti dacă nu cumva îţi spun adevărul.

- Hai să nu clasificăm aceste fraze ca minciuni ori ca adevăruri. Nici măcar noi nu ştim ce suntem; doar ne recomandăm ca oameni. Restul rămâne să fie inventat.

- Eu nu mă recomand niciodată. Nu cred că am un nume.

- Eşti chiar prostuţ. Cum să nu ai nume? Te cheamă cumva, altfel cum te strigă mama, tatăl, cei din jurul tău? Atunci când te enervezi pe propriile deciziile, cum îţi spui?

- Eu iau decizii?

- Presupun; altfel n-ai sta de vorbă cu mine. Ai decis să îmi spui ceva legat de lacrima ta, fără să te gândeşti că poate acela ar fi fost ultimul lucru care să mă intereseze. Nu toţi oamenii sunt dispuşi să te asculte sau să le pese de tine.

- Dar eu sunt dispus să le vorbesc şi să îi fac să mă iubească.

- Înţeleg, ai habar ce înseamnă iubirea, ştii foarte bine să legi propoziţii care să sune chiar foarte bine, dar nu ai nici măcar un nume de care să ştii ceva. Tu chiar crezi că sunt aici ca să îţi împărtăşesc jumătăţile de adevăruri?

- Nu vreau să găsesc motive pentru existenţa ta într-un loc. Nu-mi plac motivele.

- De ce?

- Pentru că îmi amintesc de ceea ce nu pot să fiu.

- Nu te înţeleg.

- Poate nici nu este nevoie să o faci.

- Ba da, trebuie să o fac, dacă ceea ce încerci e să mă faci să-mi pese de tine.

- Există această posibilitate?

- Putem inventa o posibilitate aşa cum putem începe să spunem ce ne-a adus aici şi mai ales de ce plângeai şi cum lacrima ta a căzut tocmai în palma mea.

- Cunosc un mit. Se spune că atunci când o lacrimă îţi cade în palma unei persoane de care eşti interesat, te legi de ea pentru totdeauna.

- Chiar dacă acea persoană nu vrea să fie legată de tine pentru totdeauna?

- Chiar dacă se întâmplă asta. Nici măcar nu ştii cine sunt sau de ce te-am ales tocmai pe tine.