Transparent.

Te urmez în tăcere, înfiorată că încă îți mai aud inima bătând, ca și cum ar fi un cioc ascuțit care coboară zgmotos pe suprafața lucie a ferestrei. Sunt singura umbră din întuneric și toate sfârșiturile posibil salvatoare se prind mână-n mână și alunecă ușor, străpungându-mi luciditatea. Glasul tău se aude din depărtare și eu mă opresc așteptând. Izbucnesc în plâns și sunt atât de fragedă în fața ta, încât îți simt, de sub pământul înghețat, dinții mușcându-mă cu o aviditate nepăsătoare. Nimic nu mai este omenesc în lipsa ta, nici măcar neputința. Ce o să se întâmple când voi îmbătrâni, când voi avea vârsta unei morți, obosite să mai creadă în pierderi? Chiar și atunci, lacrimile mele vor trece nebănuite prin lume, naive că încă mai traduc o suferință neobișnuită. Nu încerc să mă închid într-un text, ci să cuprind în cuvinte lipsa de amânare a sentimentului. Trei ani ai dezolării și încă o viață care se revarsă din punctul ăsta uscat al existenței fără tine. Suntem corăbii pierdute în larguri, și oricât m-aș uita de bine în jurul meu pentru a te găsi, nu reușesc decât să-mi risipesc puterile. 

întâmplarea din mine

te-a durut și încă

te mai doare carnea care atârnă pe tine

doar ca să ai cumva iluzia că

nu, nu, nu

nici acum nu ești singur.

poate dacă…

. . . . . . . . . . . . .

dacă erai cu adevărat singur

așa cum sunt pietrele când se transformă-n oase

știai până acum că ceilalți

sunt versiuni impure ale umanității tale.

trebuie să lupți. nu pentru ei, ajutorul e și el un alt nimic pe lângă toate celelalte 

rosturi nerostite ale lumii

să lupți cu cerul gurii și să reziști: urii, dar și iubirii. 

să-ți asmuți plămânii când se-aud zgomotele morții - acest uragan multiform -

să nu te clintești în fața refuzului
și cu atât mai mult
în fața promisiunilor.

cuvinte, mereu cuvinte

nu ne legăm niciodată unii de alții,

doar ne pronunțăm reciproc.

ție

 nu trec zile, ci vieți pe care le-am putea trăi dacă Cineva s-ar gândi că e timpul să te întorci.

***

treptat, dispare sentimentul de înstrăinare față de amintirea ta. 

te simt cu dragoste; și vreau să te gândesc cu dragoste, nicidecum cu teama că nu mai poți să fii o prezență materializată fizic.

ieri - nedatând, acest ieri va fi întotdeauna ziua precedentă, nu o zi anume - te-am simțit și ți-am simțit non-existența.

m-ai atins, iar atingerea ta a fost în sine o semnificație de care am impresia tot timpul că ești conștientă că am nevoie.

te port în inima mea ca pe un adevăr care-mi ghidează viața și iată-mă supusă amintirii tale!

mi-e dor de tine, dorindu-te ca pe o prelungire a mea; dorindu-te trăind în mine ca o clipă care și-a obținut eternitatea. E un dor a cărui durere s-a atenuat de la sine. Dorul meu de tine e o durere care uită să doară.

Iubindu-te mereu, ...

slow dancing in a burning room

 ție, M.

simt cum pereții se afundă în ființa mea
pustiită de emoții
și încerc să aștept să plesnească întunericul

în viscerele lui m-aș închide
dacă astfel s-ar sfârși mizeria
de a lupta în numele morții.

* trăirile mele ți se datorează, dragoste
și inima mea va bate cândva în locul inimii tale
noi ne-am născut una pe alta
de-atâtea ori
încât nici nu mai știu
cine pe cine
a învățat să iubească.

te voi pierde în cea mai mare depărtare
pe care nimeni nu îndrăznește s-o distrugă
(dar pe care toți o gândesc neîncetat)

** pentru că toți oamenii sunt murdari
oricâte valuri le-ar îneca petele și rănile
oricâți martiri ar răsări din povești

din oamenii murdari se prelinge numai viața
și frumusețea prea puțină ca să fie reală
și cu atât mai mult
umană.


* nu vreau să merg înainte
pentru că tot continuând așa
îți voi simți și mai mult absența
iar moartea însăși nu m-ar zdrobi așa
cum nemișcarea ta o face.

Tot ce știu despre tine e că te iubesc și că în tine trăiesc bucăți din viața mea și că de foarte mult timp ești prea departe de tot ce obișnuiam să fim.
Tot ce mai știu despre mine (nu există).

ipostază

când te vei hotărî să dispari, nimeni nu va fi acolo să vadă

și să-ți enunțe dezorientarea

oamenii nu sunt de obicei atenți la astfel de lucruri, ei pot trăi și cu jumătăți de prezență

cât mai multă durere, simte cât mai mult! 

nu te împotrivi, nu închide ochii doar ca să plângi mai puțin

deplasează-te către prima ta amintire și oprește-te acolo

dormi la ușa ei, curăță-i emoțiile afiliate și contactează  fiecare om care o cunoaște

plimb-o în fiecare dimineață prin memoria ta și nu o lăsa să moară nefericită

emoțiile tale sunt prea subțiri ca să te mai poți apropia de amintiri folosindu-ți propria identitate

nu, de la o vârstă totul se degradează

și drumurile din tine vor duce toate către același întuneric

/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\/\

firește

noi scriem aici ca răspuns la tăcerile tale

nu ești obligat să reacționezi, să fii netru sau altfel

nici măcar nu te gândi la cuvinte potrivite

tu încearcă să simți

iar noi ne vom ridica în gânduri și-ți vom strânge ideile

în semn de respect

totul se termină brusc
se aprinde lumina și nimic nu mai e
ca în cuvintele mele
nici măcar tu.

prea puțin.

singurătatea s-a înfășurat în jurul prezentului

și simt că eu sunt următoarea destinație. nu am fost locuită până acum decât de

caractere lăsate în paragină, de cuvinte prea puțin ipocrite și de iregularități (.)

poate

mi-ar fi plăcut să înșir afirmații despre mine și să nu mă recomand

cu cea mai mare ușurință ca fiind

negația  tuturor. 

cum să mă las înconjurată de oameni tocmai acum când apune soarele

iar durerea nu poate fi înjumătățită, nici măcar

pusă pe lista de așteptare (.)

am iubit toți străinii pe care întâmplarea i-a azvârlit la ușa mea

 le-am dăruit toți pașii despre care știam că duc către liniștea exterioară

rămânând eu vasul umplut cu zgomot și ură (.)

după cum se obișnuiește, finalul te așteaptă la un capăt de drum

și acolo era, cerându-mi să fiu mai mult om și mai puțin un bust sufocat de ceilalți

  -> așadar

am hotărât să-i rănesc pe toți doar ca să mă simt eu mai puțin rănită

e un refugiu plăcut acest comportament total lipsit de compasiune

dar ce mai pot spune acum când timpul se sfârșește

și răul mă prinde din urmă, mă latră și mă sfâșie cu pielea lui arsă

ca pe o trădătoare care nu a încercat niciodată să găsească calea către propria suferință

prea puțin am încercat să fiu în preajma mea

ca să știu ceea ce știu ceilalți despre lipsurile mele

am încercat să refuz viața la naștere, dar inimile sunt încăpățânate, ele bat

și bat. 

nu încetează niciodată să ducă lucrurile până la capăt

iar câteodată, am observat, nici oamenii.

se numește viață

și trăiește în tine pentru că
așa s-a nimerit.

s-ar numi continuitate
dar asta presupune
să-ți aduci aminte ce vieți te-au mai numit
înainte.

și noi nu ne mai amintim
nimic.

eu m-aș numi om
și aș trăi mult timp
prea mult ca să mor repede.

dar viața mă numește hazard
și de mine se va alege speranța

că voi iubi și voi cunoaște fericirea
că nu mă voi mai minți zilnic că sunt
și că vreau să fiu

și că poate da, chiar o să fiu

acum simt să nu
pentru că da,

se numește viață
fata asta care-și lasă mâinile să scrie
fără să se gândească că trece timpul

și e deja târziu în inima ei.
sau mai bine hai să numim târziul -

întuneric.