Stolen images.

Te-ai născut din Cuvânt, iar eu m-am născut din tine.

Te citesc citindu-mă şi mă nasc la nesfârşit prin sensurile pe care le ai.

Şi totuşi rămâi un om a cărui viaţă n-a fost niciodată trăită la timp. Te-am cunoscut la fel cum am cunoscut de-a lungul copilăriei, norii. Te-am privit, fiind aşa sus şi departe de mine, iar inima mea s-a deschis nemărginirii cu care poţi privi ceea ce nu-ţi va aparţine niciodată.

Suntem singuri în această apropiere pe care ne forţăm să o creăm. Câteodată, când luminile sunt singurele care ne întunecă sufletele, ne comportăm ca două fiinţe imaginare. Simţim timpul curgându-ne prin memorie ca o apă care nu reuşeşte niciodată să şteargă o pată. Prin acest timp, iubim şi rămânem umani.

Nu vrem să ne asumăm această vină de a ne cunoaşte prin cuvinte...şi continuăm să credem că prezentul reprezintă condiţia firească a iubirii pe care ne-o purtăm unul altuia.

Dar cine suntem noi să ne cunoaştem? Nu ne aparţinem decât în măsura în care ne amintim în fiecare dimineaţă ce nume avem şi câţi oameni am cunoscut de-a lungul vieţii. Există o viaţă pe care n-am încercat niciodată să o cercetez. Şi aceea este viaţa sensului pe care îl poţi da necunoaşterii...