Tu eşti un altul.
Încă învăţ să te cunosc şi să accept că eşti diferit de cum te-a perceput mintea mea. Nu te pot numi iluzie atâta timp cât spaţiul în care trăieşti te afirmă ca om. Pentru mine eşti doar omul despre care scriu şi pentru care simt. În acelaşi timp, preconizez că pentru tine sunt omul despre care nu ştii nimic şi a cărui viaţă ţi se pare un nor care dispare de pe cer fără să lase vreo impresie. Nu simţi nimic pentru mine din simplul motiv că nu ştii de simpla mea existenţă.
Am început să scriu despre tine atunci când cuvintele pe care mi le spuneai s-au dovedit insuficiente. Nimic nu e suficient, mi-am dat seama în timp. Nici măcar o inimă care simte sau o minte care gândeşte. Şi niciodată nu va suficient să îndeplineşti aceste acţiuni.
Nu-ţi voi da alt nume. Nu-ţi voi da deloc un nume. Tu vei fi diferit de toţi oamenii despre care am scris. Vei fi o înşiruire ocazională de cuvinte, singurele care vor putea să te descrie ca adevărată însemnătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu