Not now.

photo by mehmeturgut.deviantart.com/

Am ales. Am ales să iubim şi să nu murim niciodată pentru că nu mai putem simţi. Ne-am gândit foarte bine la tot ce ne aşteaptă. Deziluziile n-ar trebui să sperie nişte oameni ca noi. Suntem atât de proaspeţi; şi carnea ne miroase a Rai. Şi sufletele noastre respiră decenţă. Nu avem voie să ne pierdem; ne e interzis să nu credem în noi. Trebuie să ascultăm fiecare cuvânt care ne este adresat, să-l lăsăm să ne pătrundă în fiecare celulă, să-l analizăm, să-l tăiem în mini-litere, să selecţionăm fiecare informaţie şi să nu ne încredem decât în cuvintele care ne învaţă să fim mai mult decât suntem. Şi cine suntem? Suntem voi, acei oameni micuţi care visează în faţa unui cer gol. Fiinţele acelea cu doi ochi, două mâini, două picioare şi organe cât să nu le poţi număra cu toate degetele pe care le au. De mâine, dimineţile vor avea gust de mac. Nu macul pe care îl găseşti pe covrigi, gustul petalelor roşii care s-au pierdut la prima bătaie de vânt. Eu, le-am adunat pe toate pentru voi.

Am ales. Am ales să nu pierdem niciodată, să nu avem niciodată resentimente. Să nu ne legăm de oamenii despre care ştim că se rănesc pe ei înşişi, se mint şi îşi trăiesc viaţa ca pe o idee. Ideile sunt bune sau rele. Dar asta se stabileşte numai după ce se pun în practică. Aceia, despre care nu pot vorbi clar, rămân la stadiul de viaţă-idee. Se rotesc în jurul ei, încearcă să schimbe cadrul în care ar trebui să se desfăşoare şi mor înainte de a pune punct după ultimul cuvânt; şi exact în acel moment voi conştientizaţi că nici nu a început să-şi pună ideea să se deruleze în faţa ochilor săi. Ei nu trebuie respinşi sau urâţi. Nici iubiţi; pentru că nu există. Au locul lor, undeva departe de noi. Probabil i-am fi cunoscut dacă ne-am fi făcut timp să salvăm lumea. Dar lumea nu are nevoie de noi. Noi avem nevoie de ea.

Am ales. Am ales să avem nume şi amintiri. Să râdem când ne descoperim prima şuviţă albă de păr. Să bem apă chiar şi atunci când nu ne e sete. Să dormim în ploaie doar ca să nu simţim frigul. Să nu spunem niciodată adio. Să ţipăm când nu putem să plângem. Să nu fim niciodată singuri. Să ne simţim în siguranţă pentru că deasupra noastră va fi întotdeauna un cer, chiar dacă e senin sau înnorat. Am ales să fim noi pentru că atunci, în acea secundă când am deschis ochii, ne-a fost frică să fim altcineva. Şi am ales de asemenea să avem dreptul la schimbări. Şi datorită alegerii ăsteia, suntem aici. Şi vom fi.