photo by naslednik.deviantart.com/
Durerea nu e o pedeapsă pe care trebuie s-o plătim din vina altora. E un alt sentiment, care intră într-o categorie pe care nu vom şti niciodată să o numim într-un fel şi pe care trebuie să-l parcurgem cu luciditate. Să fim conştienţi că după un anumit număr de paşi, e posibil să se schimbe regulile, cadrul desfăşurării, să se schimbe şi ceea ce eşti obişnuit să ştii că eşti.
Orice rană te schimbă, într-un fel. Sau ar trebui să o facă. Şi îţi lasă timp să te gândeşti dacă vrei să mai retrăieşti aşa ceva. Iar când spui, extaziat : Nu , constaţi, frapat de ironia de care te ciocneşti că ai greşit încă o dată, răspunsul. În adâncul tău, tânjeşti după altă durere, doar să fie altfel, mai subtilă, mai uşoară. Fără ea, nu ai învăţa să rezişti în faţa răului şi a decăderii umane.
Şi s-ar putea să ajungi să nu mai ştii ce faci, ce ţi se întâmplă. Dacă răneşti sau eşti rănit. Armele pe care le ai s-ar putea să nu mai funcţioneze şi atunci te-ai dovedi inutil ţie însuţi. Şi moartea n-ar fi soluţia pentru a definitiva acest rol de om. Ea, s-ar dovedi în cele din urmă un tranchilizator al ideii de deicid. Te nelinişteşte să-ţi atingi pielea, să-ţi înfigi unghiile în carnea atât de uscată. Te transformi în suferinţă, dar asta nu-ţi conferă nicio plăcere.
Şi începi să-ţi pierzi voinţa în faţa aparanţelor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu