let me go.

photo by deepinswim.deviantart.com

Nu te speria. Cel puţin în seara asta. E frig, ai început să ştii foarte bine ce simţi. Dar asta nu te face educat. Nici măcar un cunoscător amator. Te face doar un începător.

Începuturile sunt frumoase. Durează exact o bucată de secundă. Tot ce vine după ea e deja continuitate. Aş vrea să-ţi ofer un început frumos, o bucată de secundă care să însemne pentru tine tot ce-au însemnat ultimii mei ani de viaţă. De curând, am lăsat un om să se transforme într-un monstru. Şi e posibil să fie vina mea, dar în cele din urmă voi plăti pentru acest posibil păcat. Tocmai din cauza asta te rog să înveţi să fii invizibil. Ca păcatele tale să nu te găsească niciodată. Să te poţi sustrage din existenţa lor şi să rămâi indiferent la împrăştierea lor în lume.

Tot aşa ai rămas. Sau nu. Deşi au trecut două zile. Sau trei, nici nu mai ştiu cu exactitate. Oamenii se schimbă uneori şi într-o oră sau într-un minut. Dar oamenii pe care îi cunosc eu nu s-au schimbat niciodată, oricât de mult ar fi trebuit. Tu te-ai schimbat în bine. Destul de bine pentru un personaj care trăieşte doar noaptea. Şi astăzi, am renunţat la cafea. Am presupus că răceala de afară mă va ţine trează oricum. Şi aşa s-a întâmplat.

Kevin. Nu ştiu de ce mă încăpăţânez să continui cu tine. De obicei, nu acord prea multă atenţie lucrurilor pe care le creez. Deşi tu contezi, va trebui să ai şi un sfârşit. Totul are un sfârşit. Iubirile pălesc, ochii se închid, buzele se usucă, lacrimile la fel, părul cade, inimile îmbătrânesc. Şi peste toate cade un văl cenuşiu, care prin grandoarea lui, absoarbe toată frumuseţea pe care o ştim. Să nu-ţi pară rău că azi nu prea vorbesc despre tine. Încearcă să nu te concentrezi prea mult asupra ta, n-aş vrea să te transformi într-un egoist.

Îmi place să-mi petrec serile cu tine, Kevin. Îmi place să mă adresez ţie ca şi cum ai fi un om pe care îl ştiu de o viaţă întreagă şi cu care am împărţit, când eram mică, culorile curcubeelor. Ştiu că uneori pot să fiu total străină de tine, dar asta doar pentru că am probleme cu cei ca mine. Nu ai de ce să te îngrijorezi. Timpul nu e doar timp; e mai mult de atât, e ce vreau eu să fie. Şi azi vreau să fie zâmbet. Zâmbetul tău.

E târziu. Nu te speria. Nu în seara asta. Se va termina la un moment dat, ai început să simţi foarte bine ceea ce se întâmplă. Dar tu nu conştientizezi. Şi nici memorie nu ţi-am dăruit încă. Am avut motive serioase. Eu sunt o păcătoasă. Uneori, cred că prin venele mele curg păcatele atât ale mele, cât şi ale celor pe care îi iubesc. Şi eu îţi povestesc ţie tot. Fantezii, vise, crime, dorinţe, instincte, decizii. Şi e periculos să crezi în ele. Tocmai de aceea e bine să le asculţi numai o singură dată şi să nu-ţi mai aduci niciodată aminte de ele. Eu vorbesc atât de repede încât nici nu poţi parcurge toată informaţia pe care o depun în spaţiile tale libere.

Dar eşti aici, Kevin. Şi asta mă bucură. Că în seara asta nu sunt singură. Tu ştii ce se întâmplă când cerul e înnorat? Îngerii coboară pe Pământ. Le e dor să-şi audă paşii parcurgând umerii oamenilor. Şi din nou îţi vorbesc despre lucruri pe care nu le cunoşti. Tu nu ai un înger păzitor. Încă un păcat pe care îl comit, nedându-ţi şansa să ai statutul de fiinţă raţională. E alegerea mea, Kevin. Şi ar trebui să o respecţi pentru că e ultima în seara asta în ceea ce te priveşte.

Aş vrea să mă reîntorc în trecut, Kevin. Nu ca să-l retrăiesc, ci ca să-l schimb.