sâmbătă, 3 septembrie 2011

don't spend your time loving a lie.





Hai, crează-mă. Naşte-mă din ideile pe care ţi le-am insuflat atunci când erai doar un gând. Nu ştiu nici eu, dar schimbă-mă. Inventează-mi alt nume, leagă-mă de oameni din paie, dizolvă-mă în soluţii otrăvitoare, fii tu demonul originar care vrea să mă posede şi să mă facă o laică. Nu-mi spune nimic despre iubire, nu-mi povesti că oamenii se schimbă şi că timpul trece, nu-mi povesti ceea ce ştii deja şi ar trebui să mă ajute să supravieţuiesc, ţine-mă trează tot timpul, nu-mi da ochi, dar în acelaşi timp fă-mă să văd tot ceea ce e în jurul meu. Schimbă tu legile morale şi cele ale naturii, condu tu lumea, proclamă-te zeu, minte-te că ai nenumărate vieţi şi pune-mă să fiu motivul pentru care nu ai renunţa nicioadă să exişti. Lasă-mă să fiu păcatul tău originar, să-ţi zâmbesc de fiecare dată când uiţi pentru ce ai fost creat. Nu-ţi căuta începuturile, fie-ţi teamă să nu descopăr secrete care m-ar putea alarma şi m-ar face să fug departe, în cele mai adânci gropi de durere. Există oare vindecare printre toate acestea? 
Dă-mi posibilităţi, dă-mi pielea din marmură, concepe-mă din blesteme şi deconectări de la normal. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
All that she can't leave behind. - Blogger Templates, - by Templates para novo blogger Displayed on lasik Singapore eye clinic.