Center of attention.

Da, acum e momentul. Deschide ochii și simte. Nu schița vreun zâmbet sau cea mai mică tentativă că vrei să comunici ceva. Nu mai ai nevoie de cuvinte. Nu, ele nu te mai pot ajuta. Ți-au fost îndrumător și prieten. Ți-au fost timp și spațiu. Te-au hrănit, ți-au ascuns pielea de vederea celor din jur, ți-au ținut de sete.  Cu ele te-ai trezit și disecându-le ai hotărât să dormi. Nici măcar visarea nu le-a ținut la distanță. Cuvintele.  Au mers pentru tine, s-au despărțit de atâția oameni în locul tău, încât mă întreb:  când ai de gând să te miști? Să faci un pas în lume, să fii și tu un element care să conteze.

Aș vrea să știu tot ceea ce tu nu știi. Să ne completăm.  Să-ți fiu cuvânt, să decid dacă e bine să bei cafea de trei ori pe zi, să lipsesc din tine atunci când amorțești, să-ți fiu frig, culoare, sânge și început. Cu mine să te sfârșești, să-ți fiu o imagine din care nu cunoști pe nimeni, dar pe care o iubești pentru ceea ce te face să simți. Să devin apropierea dintre tine și Univers.  Să-ți  fiu cunoaștere de sine.

Eu sunt cumva imposibilă. Mint cu nerușinare pentru a exista. Aștept ca ceilalți să-mi permită să fiu. Dar nimeni nu cunoaște această acțiune interioară. Oamenii sunt simple exteriorități, nesiguri dacă să aibă putere să încerce. Eu sunt o șansă ca ceilalți să devină interiorități.

Da, acum e momentul. Închide ochii și fii! Simți?