suprarealitate

sunt un cadavru minunat, dragule

tocmai acum

când au încetat să mai bată clopotele

au trecut luni

și observ că în orașul ăsta

nu se mai moare

parcă am fost blestemați să ne descompunem de vii

deja mă doare carnea

și nici sânge nu-mi mai circulă prin vene

nu

a plouat în mine și acum

începe să bată vântul

imaginează-ți

toate organele

stânga-dreapta

și implicit invers

niciodată numai într-o parte

 tu ești încă viu

iar trupul tău fraged, dragule

mă doare în multe rânduri

apari în fața mea

tocmai acum

când am început să-mi pierd vederea

și când nici celelalte simțuri nu mă mai ajută

să mă orientez

să grăiesc

să-ți dau o formă

lumea asta a fost creată

în prea puțin timp

ca noi să putem trăi mult

și mă arde gândul

la fel cum soarele arde pământul

că va veni o zi

știu, tu îi auzi deja pașii,

când nu vei fi nici tu

mai mult decât un cadavru.