ești mai mult decât un simplu sfârșit
te-am reinventat ca absență
te-am asamblat cu grijă, mi-a fost teamă
să nu capeți din greșeală chip uman
nu toți ar trebui să ne naștem oameni.
cel puțin, tu.
ai refuzat simțirea, m-ai refuzat pe mine
fără să știi că astfel mi-ai negociat neputința.
am născut prematur un “noi”
și când tu ai închis ușa apartamentului
când ai spart toate cănile, toate ferestrele, când ai zgâriat pereții
când tu ai fost acțiunea
am rămas singură.
a mai rămas doar cuvântul,
un ‘noi’ care sună puțin dramatic
când tot ce poți simți
e setea de consistență.
ne-am despărțit seara, tu-ți numărai pașii
eu, bătăile inimii.
nu sunt naivă, dragule,
dar știu că dacă inima mea ar fi bătut în concordanță cu pașii tăi
astăzi ai fi încă aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu