photo by sergeykomarov.deviantart.com
Mă
uit la arborii ameţiţi de o primăvară confuză şi mă gândesc că întreaga mea
experienţă de viaţă m-a adus nu printre cei care au înţeles viaţa, ci printre
cei care o iubesc. Am folosit, chiar, atât de mult cuvântul dragoste în ultima
vreme, încât în ochii unora care-l simplifică până la formele lui triviale, am
devenit, poate, suspect. Însă n-aş putea să-l evit.
Vine o vârstă când ne dăm seama că un destin ratat a început
totdeauna prin a nu iubi nimic sau prin a iubi rău şi, poate, n-avem nevoie de
altă înţelepciune pentru a ne apăra de cei ce pretind că trăim într-o lume fără
speranţă şi fără sens; că nu merită să trăim decât pentru a dispera până la capăt;
şi că e timpul să auzim în propriile noastre declaraţii de dragoste sunetul
nisipului. Existăm nu pentru a pălăvrăgi despre absurditatea lumii, ci pentru a
ne da o justificare. Şi uneori e de ajuns duioşia unui cer de primăvară ca să
ne amintească acest lucru.
Octavian Paler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu