Lost.

Nu am simțit niciodată viața ca fiind reală. Nu m-am simțit niciodată reală. Se va spune despre mine că sunt greu de părăsit, că merit. Se vor spune povești și se vor inventa ipostaze în care nici eu nu m-am imaginat vreodată.

Știu că acești ani au fost o căutare. Ce nu știu însă este ceea ce caut. Am crezut că am un loc în care trebuie să ajung, dar trăind nu aflu decât că acest loc nu există cu adevărat. Poate voi găsi cândva timp să mă las identificată cu acest loc, să ajung la mine și să aflu cine sunt.

Iubirile pe care le-am avut au fost pasagere. La fel și stările pe care le-am simțit. Mă simt ca o secvență de timp care se pierde pe sine trăind momentul.

A început să simtă.

Diminețile sunt rotocoale de fum, diminețile sunt singurătăți părăsite de oameni care au început să iubească. Multe nume au fost strigate și multe guri s-au închis pentru totdeauna. Există un curs firesc al lucrurilor pe care nimeni nu vrea să-l observe cu ochiul liber. Este necesar să închidem ochii pentru a putea vedea evidentul.

Ea este o realitate umană pe care trăirea o lasă să se piardă. Este doar prezentă, nepermițându-și să reacționeze astfel încât oamenii să o considere vie. Îmi dau seama din mișcările pe care le face că s-a întâmplat ceva în viața pe care crede că o trăiește. Îi lipsește verosimilitatea. Îi lipsește o companie, un altul cu care să se împartă pe sine.

Multele cuvinte atestate de-a lungul anilor nu o pot descrie suficient de bine. Ea nu poate fi descrisă, doar privită.